vineri, 30 noiembrie 2012

Rută ocolitoare la debut de Sărbători

Nici bine nu se crăpase de ziuă când s-a început pregătirea pentru Sărbătorile oraşului. Mi-a plăcut ceea ce am remarcat astăzi, din punct de vedere al organizării: promptitudine, eficienţă şi siguranţă.
Pentru început, presa a informat din timp asupra restricţiilor de circulaţie impuse în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie. Astăzi, tronsonul închis era cel dintre Hotel Galaţi şi Institutul de Proiectare, zonă delimitată corespunzător şi supravegheată de Poliţie.

Un alt aspect pe care l-am apreciat a fost faptul că pe parcursul Sărbătorilor specifice acestui week-end, circulaţia mijloacelor de transport nu va fi oprită! Este al doilea an când se găseşte o soluţie convenabilă atât pentru petrecăreţi cât şi pentru autobuze, troleibuze, tramvaie şi microbuze private.
Pe tura 1, pentru mijloacele de transport care trebuiau s-ajungă la INTFOR s-a stabilit o rută cât mai apropiată de cea originală: ocolirea segmentului Domnească – Navelor de către maşinile traseelor 10, 15 şi 34 s-a realizat printr-o deviere pe Fraternităţii – Lugoj – Egalităţii. Staţia de la Spicu a fost mutată în dreptul Institutului de Proiectare.
Iată şi câteva fotografii realizate în cursul dimineţii pe strada Fraternităţii...
... şi Egalităţii.

Echipa de intervenţie mai bifează un succes

Nu toată lumea s-a bucurat astăzi de ziua liberă oferită prin hotărâre guvernamentală; unii au muncit iar printre aceştia s-a numărat şi echipajul de intervenţie al Autobazei 1.
Programul său n-a fost lipsit de evenimente: dimineaţă, vis-a-vis de „Potcoava de Aur”, MAZ-ul 617 s-a ales c-o pană de cauciuc. În scurt timp, Asistenţa Tehnică şi-a făcut apariţia la faţa locului iar problema a fost rezolvată ca la carte: repede şi bine.
Singurul nostru erou local din rândul generaţiei de aur a Rocar-urilor 112 va fi pensionat după expirarea actualului I.T.P. Locul său va fi luat, în primăvara lui 2013, de către Rocar-ul PNO. Până atunci, TZG continuă să ne facă mândri de istoria autobuzului românesc!






Târgul de Sfântul Andrei s-a deschis cu MAU

Acesta a fost midibuzul care a adus, în cursul acestei dimineţi, negustorii dornici să-şi vândă produsele pe esplanada din dreptul complexului „Potcoava de Aur”... Încet dar sigur, standurile au fost amplasate, negustorii şi-au întins mărfurile, cumpărătorii n-au întârziat s-apară iar MAU... a avut răbdare.




joi, 29 noiembrie 2012

Cei trei crai de la... Metro

Astăzi, la amiază, alături de titulari excepţionali: UEE, activ la traseul 12, UXB şi UMO care au făcut joncţiunea la 35: UXB intră în serviciu, UMO se retrage...


Şedinţa foto de astăzi: UEE, bijuteria de protocol

Dintre toate „motorizatele” deţinute de regia noastră, UEE este, de departe, Cobra care a avut şi are ocazia să activeze cel mai mult în regimul de transport inter-judeţean. Performanţa sa de până acum nu a putut fi egalată nici de veteranul DAC-urilor 112 UD, şi anume 31-GL-9202 (ZOT), şi nici de colegul de generaţie, VOE. Mai mult, la un pas în spatele activităţii sale pe meleagurile ţării noastre se află Isuzu-ul de protocol WUM.
UEE şi VOE au fost singurele midibuze Cobra care au primit tahograf. Din acest motiv, de la începutul anilor 2000 ambele au fost utilizate pentru deplasări dincolo de perimetrul urbei noastre. VOE a renunţat după o perioadă de timp iar locul său a fost luat de Den-ul LSL, condus chiar de... foştii titulari ai lui UEE.
Despre marea revelaţie a Cobrelor ar fi multe de spus... Istoria a început cu doi conducători auto de excepţie şi iată că se continuă în aceeaşi manieră elegantă dar cu alţi protagonişti. Îmi amintesc şi acum perdeluţele albastre pe care le avea UEE în geamuri atunci când părăsea oraşul nostru... la fel de bine cum îmi amintesc şi de sistemul de iluminare frontală, format din cele patru elemente portocalii, ataşate în masca frontală. Ziua recunoşteam această Cobră cu destulă uşurinţă de la distanţă datorită „ochelarilor” albaştri iar noaptea, ea ieşea imediat în evidenţă prin cei patru indicatori luminoşi...
În regimul de transport local, UEE nu s-a ferit niciodată de la trasee precum 11 sau 102. Tehnic vorbind, s-a comportat mereu ireproşabil iar aspectul exterior, graţie profesionalismului titularilor, n-a avut niciodată de suferit. Salonul a oferit condiţii excepţionale călătorilor săi: banchete comode, mereu curate, izolaţie bună, sistem de ventilaţie şi încălzire funcţională la care s-a adăugat – întotdeauna – politeţea conducătorilor auto.
Nici astăzi, UEE nu-şi trădează vârsta; m-am deplasat în ultimele zile cu acest midibuz şi pot spune că are aceeaşi poftă de viaţă cu care l-am cunoscut iar aspectul său, atât exterior cât şi interior, este îngrijit şi oricând pregătit pentru o nouă deplasare dincolo de graniţele oraşului nostru. Până şi serviciile oferite călătorilor au păstrat tradiţia: titularul care îşi exercită meseria pe acest mijloc de transport este o persoană calmă, prietenoasă, care ştie să-şi îndeplinească sarcinile într-un mod profesionist.
Aşa cum v-am obişinuit în ultima perioadă, şedinţa foto s-a desfăşurat în terminalul de la Metro. Aşadar...
-exteriorul:






-salonul:








-cabina:







miercuri, 28 noiembrie 2012

De ce iubesc căţeii mijloacele de transport

E simplu... Unii se cred fotogenici şi se simt protejaţi de compania unui prieten mai mare.
-eu şi... Uriaşul:

Alţii caută înţelegere în rândul oamenilor şi-al conducătorilor auto. Da, au „vadul lor” de acţionare: iată pe o parte dintre cei care activează în Gara C.F.R.:
-călători... aparent frauduloşi:



Dacă ai suflet, nu-i poţi urî nici atunci când te latră ameninţători; sunt loiali celor care îi preţuiesc şi mai prietenoşi ca mulţi dintre cei pe care îi consideri amici. Ei nu te înjunghie pe la spate pentru un... os ci rabdă de foame până le dai tu unul...

marți, 27 noiembrie 2012

Confruntarea: Isuzu vs Prestij

Un an din viaţa unui mijloc de transport determină decizii ferme în ceea ce priveşte pensionarea. Iată că deşi încăpăţânate pe orice vreme şi-n orice condiţii de activitate, era midibuzelor Isuzu este pe sfârşite. Luna noiembrie l-a pensionat, în cele din urmă, şi pe veteranul WZH. Ultima fotografie pe care am realizat-o acestuia a fost în cursul vizitei pe care am efectuat-o alături de turiştii olandezi în data de 9 noiembrie... WZH nu mai era funcţional dar asta aveam să aflu ceva mai târziu.
În cursul acelei vizite am fotografiat, printre altele, şi parcul rece. După cum am afirmat într-un material anterior, Isuzu-urile retrase din circulaţie au fost găzduite în acel loc pentru a dona ultimele piese şi echipamente colegilor rămaşi în serviciul public. DAB-urile din parc, cu o singură excepţie (DWR) deveniseră mici grămăjoare de plastic, cauciuc şi metal... Am fost norocos c-am putut realiza ceva poze acolo; câteva zile mai târziu, midibuzele nu mai existau în parcul rece.
Acum avem două donoare: pe lângă WZH mai există şi XDM, cel care a fost retras din circulaţie pe la sfârşitul verii şi de pe care se mai pot lua echipamente.



În rândul midibuzelor Prestij avem doi eroi care absentează din peisajul urban. Este vorba despre LXA (probleme la sistemul de transmisie) şi MKP (căruia i-a cedat motorul). Nici unul dintre acestea nu va fi casat...

În anul 2000 aveam 26 de Isuzu şi 20 de Prestij-uri; astăzi avem 7 Isuzu şi tot 20 de Prestij-uri. Ambele modele s-au dovedit a fi robuste dar totuşi... motoarele Mitsubishi ale Prestij-urilor au avut ceva mai mult de spus, precum şi primul an de uzură al Isuzu-urilor la traseul 102, urmat mai apoi de alte aventuri de suprasarcină pe trasee precum 9b, 11b, 20b sau 104... Nici Prestij-urile n-au fost ferite de acest supliciu însă... după cum spuneam în deschiderea acestui articol... un an din viaţa unui mijloc de transport determină decizii ferme în ceea ce priveşte pensionarea.

luni, 26 noiembrie 2012

Azi a pozat Den-ul LTE

Şedinţa foto s-a desfăşurat la orele amiezei în terminalul de lângă Metro, acolo unde LTE a demonstrat, încă odată, de ce din tot parcul Autobazei 1, Den-urile olandeze sunt cele mai iubite de călători şi cele mai răsfăţate de conducători.
Aspect exterior impecabil, cu sistem de iluminare de orientare şi agabaritic active integral, salon prezentabil, cu banchete curate şi comode precum şi cu elementele de susţinere şi auxiliare aflate integral în locaţiile stabilite de producător (oglinzi de orientare interioară, ciocănele pentru spargerea geamurilor în caz de pericol iminent, curele de susţinere, sisteme luminoase pentru activarea uşilor, butoanele de oprire, sistem audio...). Şi să nu uităm două aspecte importante mai ales pentru sezonul rece: instalaţia de încălzire – activă prin radiatoarele amplasate sub unele banchete – precum şi izolaţia salonului – excepţională ca-n cazul tuturor Den-urilor. Cabina oferă, la rându-i, o imagine simplă dar ordonată şi totodată întreţinută corespunzător.
Astăzi, LTE a fost „adus” la... şedinţa foto de un conducător auto suplinitor care a făcut să strălucească relaţia dintre şofer, călători şi maşina de serviciu. Iată angajaţi care contribuie la îmbunătăţirea imaginii regiei noastre de transport!
-exteriorul:





-salonul:



















-cabina: